Devin dependenta de fericire si uit ca o sa ma pierd in ea.
Oare sunt fericita sau doar mi se pare?
Oare de ce ador asa de mult zambetul meu tamp cand vad ca ma suna el, acel el care e perfect.
Perfectiunea e perfect imperfecta apropo.
Ce conteaza trecutul, cand noi traim in prezent?
Pasi mici si siguri, asta e motto-ul "nostru", ne construim zambetele impreuna si ne construim saruturile ca doi experti. O sa fim perfecti impreuna atata timp cat o sa fim fericiti. Succes celora care le preocup prezentul.
Imi intuneca fericirea doar frustrarea oamenilor, care nu suporta un adio sec atunci cand viitorul nu suna promitator "impreuna". Ca e mai usor sa jignesti, sa judeci, sa improsti.
Vorbesti de parca ma cunosti
Şi tot vorbeşti şi parcă numa' nu te opresti
Şi tot ai de scos povesti, da' parcă numa' nu gândeşti
Iubeşti centrul atenţiei, am înţeles că ne ştii
Da' dacă dăm noroc o dată, eşti chiar prost să crezi că poţi vorbii?
De parcă mă cunoşti, de parcă ştii ce simt, ce fac
De parcă ai fost în dreapta mea când am fost în căcat
De parcă mă cunoşti că am palmă de minim o viaţă
De parcă tu îmi torni de dimineaţă în cafea speranţă.
Şi ştiu, ştiu, ştiu, ştiu că zilele trec, trec anii,
Se duc filmele toate cu banii
Şi apoi strigi după mami
Şi ştiu, ştiu, ştiu că ştii cine ce face, ce zice
Ca un ziarist de second hand.
Amice, ştii ce? Esti penibil!
Află că tot ce urcă şi coboară
Şi dacă urci pe poveşti la coborâre n-ai scară
Am cunoscut oameni deştepţi, da' şi turme de proşti
Şi chiar tre' să recunoşti că doar parcă mă cunoştï!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu