Final

Habar n-am ce sa scriu...sunt trista! Foarte trista! Cred ca nu am mai fost asa din vara anului trecut, motivul de azi si de cateva zile incoace difera foarte mult, dar are legatura cu aceiasi persoana. M-a dezamagit a doua oara, nu credeam ca mai are cum sa faca asta, nu credeam decat ca omul acela pe care l-am privit in ochii cativa anii la rand mai exista acolo undeva inauntrul lui. Nu am sa mai vreau poate niciodata nimic de la el, nu dupa ce am descoperit acum cateva saptamanii, drept sa zic m-a durut, nu m-a durut abosolut deloc sa-l vad fericit cand eram eu nefericita cum m-a durut cand am aflat un anumit lucru. Ma bucur din toata inima ca e fericit, m-am dat la o parte complet din viata lui, s-a intamplat intr-o luni. Dupa cateva luni, mi-am dorit sa fim macar amici, daca prieteni nu se va putea niciodata, mi-am dorit asta nu pentru ca as mai nutri ceva pentru el, mi-am dorit doar de dragul anilor petrecuti impreuna, mi-am dorit sa il am fizic in viata mea pentru ca omul acela mi-a fost alaturi cand nu lasam pe nimeni langa mine. Simteam ca ii datorez asta, ca ar fi vremea ca eu sa il rasplatesc in acelasi mod, pentru ca mereu o sa ma gandesc ca da m-a ajutat cum si cat a putut! A fost acolo cand poate imi venea sa urlu de durere sufleteasca, nu a stiut intodeauna ce e in mine, pentru ca nu am vrut sa ne "traim iubirea" inconjurati de lucrurile urate din viata mea. A fost multa vremea daca nu chiar 99% din timp singura persoana cu care vorbeam si-mi petreceam timpul. Spuneam multe aberatii, ii povesteam fiecare secunda din viata mea, nu pentru ca ma simteam obligata sa o fac, ci pentru ca asa simteam. Cand nu am mai simtit ca nu mai pot sa-i povestesc nimic din ceea ce m-i se intampla i-am spus verde in fata: numai simt ca ma iubesti. Atunci s-a rupt ceva in mine. Si am avut dreptate, numai ca el nu a avut curajul si puterea sa imi spuna adevarul, nu meritam poate. M-a tarat in minciuna. E iertat. Nu o sa-mi traiesc viata certandu-l ca nu ma mai iubit. Cel mai mare regret a fost pana azi si pana in momentul in care m-am hotarat sa scriu, este ca nu o sa ma mai uit niciodata in ochii lui si o sa zic ca eu pe omul asta il cunosc, stiu ce e in inima lui, stiu! Nu stiu nimic, am trait o poveste de dragoste (nu stiu cand a incetat sa fie), cu o nimfa. Am fost fericita si a fost fericit altcineva langa mine, nu cine e aceea persoana de azi. Are prea  multe fete ca sa fie bine venit in viata mea. 

Imi este clar ca eu si acea persoana nu o sa mai vreau sa mai am niciodata vreun tip de relatie, nu dupa a doua dezamgire. 

Iti doresc din toata inima sa fii fericit, cel mai fericit. Daca pana azi imi doream sa te pastrez ca si prieten, am realizat cu durere in suflet ca nu am nevoie de tine, stiu ca par drastica si poate o sa fiu criticata, dar numai vreau sa mai am de-a face cu un om ca tine, esti prea rece ca sa ai loc in viata mea. Cred ca este singura persoana cu care numai vreau sa mai am de-a face niciodata. Pastreaza-ti figura rece fata de mine, fata de persoana caruia ii spuneai nu demult te iubesc, pe care in vara anului trecut o strangeai in brate si ii spuneai cele doua cuvinte, penultimul e-mail continea un "te iubesc"(asta pe la sfarsitul lui iulie). Nu aveam nevoie sa mai aud acele cuvinte din gura ta, singurul tip de relatie care mai era posibil era amicitia. Nu o mai vreau, nu din partea ta. Pentru acei anii petrecuti impreuna vroiam sa ramanem amici, sa nu trecem unul pe langa altul de parca nu ne-am cunoaste. Sunt impacata cu mine ca am incercat, nu o sa te privesc cu ura niciodata, nu o sa fac asta pentru acele "cateva" momente frumoase.

Ce mult am scris, am incercat sa scriu tot ce am pe suflet, zic eu am reusit. Nu cer sa fiu inteleasa si nici nu astept asta din partea oamenilor care nu ma cunosc.

Va parasesc, pentru cateva zile o sa fiu la Bucuresti, sper sa imi placa...dar o sa-mi placa e acolo o persoana care ma face sa zambesc si ma bate daca nu urc in tren maine. Deci v-am pupat, aveti grija de voi si va rog din suflet nu uitati ca mereu e cineva acolo pentru voi.