Azi mi-am adus aminte de un tip cu care m-am iubit în școală și, speram eu, c-o să ajung să mă iubesc așa cum scriu pe blog și-n cărți. Adică cu pasiune, cu durere, cu plăcere.
Îl văzusem vreo 3-4 ani în urmă cu soția pe drum. Cred că nici să-mi fi dat bani nu aș fi avut vise cu el. Era alt om. Nu se îngrășase, nu se urâțise, dar nu mai era la fel. Și atunci am simțit o mare ușurare, de parcă mi s-o luat de pe suflet o lespede de mormânt.
Așa-i cu iubirile (nu contează dacă sunt din școală ori de acum 6 luni). Câteodată ajungi să te bucuri că nu le mai ai în tine.
#filozofiepebordură
Acest text este un pamflet, și trebuie tratat ca atare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu