Toamna

Doamne...cata pace se adaposteste in sufletul meu toamna...o iubesc si o urasc tot odata. Sunt o romantica incurabila, sunt o "eu" care adora plimbarile lungi...si mana calda a iubitului.
Sunt o "eu" care sufera dupa fiecare frunza cazuta si dupa fiecare raza calda a unei verii calduroase.
Dar, Doamne!? Oare de ce iubesc atat de mult apropierea Craciunului?
Oare de ce mereu ochii mei...ochii mei devin verzi cand toamna se apropie?
Oare inseamna viata adapostita...oare eu visatoarea iubesc atat de mult viata incat o ascund in ochii mei...pana cand ea este pregatita sa iasa la lumina??
Si de ce primavara...de ce oare cuvintele sunt atat de evidente?
Hmm...oare am intrebari pentru fiecare dintre oamenii dragi mie?
De ce oare...de ce oare ma intimidez toamna? de ce devin atat de romantica? atat de sensibila la orice vorba draguta venita de la "el"...acel "el" care ma face sa ma inrosesc...De ce nu pot fi...eu !? Aia dura si "rea"...asa cum sunt perceputa de "altii"...pentru ca-l plac? Pentru ca mi se intampla foarte rar sa mi se intample asta...si de aceea "el" e atat de special pentru mine.
Oare de aceea m-am blocat si am pus de 10 ori aceiasi intrebare cand mi-a facut surpriza de a veni...doar ca sa ma vada...copil dragalas...te strecori incet si sigur. Sper sa ramai acolo mult timp, pentru ca vreau sa ma indragostesc...pentru ca vreau sa fim ceea ce unii oamenii nu au si nici nu inteleg.
Imi luminezi zilele si asta conteaza pentru mine.
Orice mi-ai gati la prima noastra cina romantica va fi perfect, pentru ca vei face orice doar ca sa fie perfect.
Acusi ne vedem...si iar o sa vad cum ma privesti...o sa incerci sa te ascunzi...dar au vazut destui ochii inaintea mea cum ma privesti. Nu am mai fost privita de nimeni asa...parca imi absorbi fiecare miscare si parca te modelezi dupa ce fac eu.
 Am fugit sa imi pregatesc inima :)
Va pup si imbratisez cu drag.