Cat se poate de complicat!

Uneori esti prostut, esti un ciudat si un copil. Nu te inteleg si te critic.
Dar apoi ma gandesc ca si eu sunt la fel. Sunt ciudata prin felul in care te iubesc si prin felul cum o arat. Sunt un copil rasfatat care obtine mereu ce-si doreste.
Suntem diferiti, dar extrem de asemanatori. Radem la aceleasi glume, ne plac aceleasi lucruri. Eu sunt mai visatoare, tu mai naiv. Apoi sunt matura si tu mai copil. Ne contrazicem, ne certam, ne tachinam, dar pana la urma ajungem la acelasi numitor. Cand sunt suparata, faci tot ce iti sta in putinta sa-mi schimbi starea, desi, facand asta, devii putin caraghios. Dar o faci oricum. 
Ma privesti cand dorm, cand rad nebuneste, cand sunt mofturoasa si intoarsa pe dos. Ma privesti in tacere cum te cert, cum iti reprosez si te acuz. Ma privesti cu iubire, cu intelegere.
Ma asculti, ma intelegi, ma sfatuiesti, imi spui ca esti mandru de mine si ca ma vrei alaturi pentru totdeauna. Asa, ciudata cum sunt eu.
Ma iubesti. Nu stiu exact cum ai ajuns sa faci asta, dar o faci. In cel mai frumos si sincer mod. Iar eu iti multumesc pentru asta.
Si eu te iubesc. In cel mai ciudat mod posibil. Al meu. Dar te iubesc! Mereu. Si cand te cert si cand te sarut si cand ma pierd in bratele tale si cand iti intorc spatele daca ma supar. Te iubesc! Nu simplu, ci cat se poate de complicat!